Multumiri, seminte si-un zambet

De curand s-a incheiat concursul organizat de Simona Fusaru - http://fusaru.blogspot.ro/ - careia nu pot decat sa ii multumesc pentru initiativa. Si printre castigatori, probabil datorita entuziasmului si spaimelor mele :), m-am numarat si eu. Si aici trebui sa ii multumesc Iulianei - http://iulianai.blogspot.com/ - care m-a dotat cu seminte si cu un zambet maaare ! Abia astept sa incerc primele rasaduri - cred ca voi merge pe varianta plantarii sin tavite alveolare - aka ... cofraje de oua :))). Culmea e ca m-a nimerit la fix cu tomatele galbene in forma de para, chiar ieri, inainte sa ajunga plicul, ii spuneam sotului meu sa caute seminte, rasaduri, ce-o gasi, doar sa imi faca rost. De ce? Pt ca in copilarie le-am descoperit ca pe un miracol printre rosiile pe care le stiam mari si rotunde si... rosii, culmea :)) si acum imi trezesc amintiri dragi de pe campul din spatele casei.
Asadar multumesc, cu toata sinceritatea, celor 2 fete minunate. Acum ceva vreme n-as fi crezut ca niste seminte, pe care le vedeam mai degraba bune de rontait, imi pot produce bucurie. E senzational cum astepti sa le vezi, sa le semeni, sa creasca ceva din ele. Sper sa nu o dau in bara si sa experimentez si bucuria primei salate de tomate din productia proprie :).

Acum nu imi ramane decat sa caut si restul soiurilor la care visez. Se pare ca soiurile traditionale, romanesti, sunt greu de gasit, usturoiul spre exemplu e o provocare :). Dar pe langa astea, imi doresc si acei morcovi colorati: mov, negri, rosii, albi (obsesie ramasa de la Jamie Oliver si emisiunile lui prin gradina) si oricate soiuri de tomate voi putea identifica. Evident ca in primul an nu voi reusi sa fac tot ceea ce imi propun, dar incep cu bucurie acest drum cu semintele primite in plicul Iulianei.

Doamnele acestea ar trebui sa stie, daca nu o stiu deja, ca si ele au fost un element decisiv in mutarea noastra la curte, la tara, ca ne-au dat avant si curaj si ca am impresia ca fac acelasi lucru pentru multi. Cand le descoperi bucuria de a fi aproape de pamant, cand le simti naturaletea si incantarea cu care povestesc despre animalutele din curte si "copiii" cu radacini si frunze, despre cerul mai instelat decat ni-l inchipuiam, despre cafeaua savurata cu roua pe picioare... ce naiba sa mai cauti in marea metropola? :)