Ma cam paste (terminologie atent aleasa, asa incat sa ramanem in tema rurala) un sentiment de dezradacinare si neapartenenta. Probabil mi se trage de la chirie, de la ideea de a nu fi "acasa" dupa atatia ani intr-un cuib al meu, clar, fara semne de intrebare. Stiu ca va urma o casa, o curte, o gradina - cu toate visele implinite ce deriva de aici. Insa pentru moment ma invart si ma sucesc, nelalocul meu. Desi sunt sociabila, ba chiar un pic exagerat de sociabila uneori, am fost atat de prinsa cu ce am de facut incat nu am reusit sa o cunosc decat pe vecina de deasupra; o data; ca apoi n-am mai apucat sa o vad. Si fara a fi cu nasul pe sus, fitoasa sau oricum m-ar cataloga oricine, am o nevoie cumplita si fizica de oameni cu care sa pot comunica. Nu-i vorba, prietenii vechi ma suna, ma viziteaza, Facebookul asta isi face treaba si el insa... parca nu-i suficient. Stiiiiu, totul tine de "bibilica" (nu scap ocazia de a continua cu tema sateasca:)) ), dar nu imi ajung doar visele cu ce va fi la primavara. Dar hai sa zicem ca e hormonal, ca e depresia de iarna, ca e ceva...
Chiar asa, lipsa oricarei emotii la aproapierea Craciunului tine oare de experientele prin care am trecut in viata, de mutarea asta sau pur si simplu de varsta? Doamne, pana acum niste ani Craciunul era feeric in mintea mea, chiar si atunci cand imi impuneam sa car sacose grele ce imi taiau mainile pe frig si noroi dinspre piata spre casa. O faceam exact in spiritul Sarbatorilor, sa le "simt" mai bine, desi sotul meu se ocupa de toate cumparaturile. Acum... am iesit pentru vreo jumatate de ora cu pruncii la o repriza de plimbare, in recunoastere in noul meu temporar sat-oras, identificat rapid, instinctiv, un magazin cu de toate de la turci si chinezi - buna ocazie de a da banii pe nimicuri tip bling bling de atarnat in pom sau prin casa si... nimic ! Nicio emotie, niciun feeling :). Iuliana I. sigur stie magazinul cu prostii (asa ii spunem eu si Andi) de la piata Crangasi, peste drum de sectia 20, la etaj. Aia era traditie de Craciun, neaparat mergeam pe acolo si ne dotam cu vreo instalatie de brad sau macar o fasie de beteala, alaturi de alte ace, brice si ... ce mai gaseam.
Am o banuiala ca in satul meu fara vaci (are vaci, dar are si sintagma asta o explicatie, o sa v-o spun odata) o sa uit de spiritul asta comercial al sarbatorilor si o sa il inlocuiesc cu altceva...
In alta ordine de idei, m-am documentat temeinic si telefonic despre cum se cultiva cartofii. De fiecare data cand vorbesc cu bunica mea imi mai vinde niste ponturi :). Prin urmare prasitul prin telefon e usor :), suprafata de 1-2 ari e stabilita sa imi ajunga cartofii pe iarna :)) si dimensiunea de "cat un ou, nici mai mari, nici mai mici"a cartofilor de samanta mi-a intrat bine in cap. Asa ca va fi vie - cartofi - livada. Am zis !