luni, 10 octombrie 2016
marți, 27 septembrie 2016
Disparitia misterioasa a blondei
Gaina blonda din primul lot de pui scos pentru noi de vecina s-a dereglat oleaca dupa ce a fost mama. Adica nu s-a mai integrat in grup. Buuun. Asa ca am decis sa o fac gaina de companie si am tinut-o pe langa mine prin curte. Numai ca bezmetica a disparut. Dupa vreo 5 zile mi-am pierdut speranta si mi-am luat gandul de la a o mai vedea. Ieri, urmand sfatul aceleiasi vecine, m-am apucat sa o caut prin cotloane. Ghici ce facea blonda mea? Clocea de zor 11 oua pitite strategic in buruieni langa zidul casei in constructie. Drept urmare am dotat-o cu o cutie si paie si o sa ii furnizez si acoperis si astept cu interes sa vad daca voi deveni iar bunica. :)
joi, 22 septembrie 2016
Cum e sa dormi cu 6 pisoi de 7 saptamani in pat?
Pai e si nu e... Pentru ca partea cu dormitul e pusa in titlu ca o glumita, treaba catchy de inceput, ca sa va captez atentia.
In primul rand nu dormi - levitezi! Oriunde incerci sa asezi o mana, un picior, ceva... dai de cate un mat, dar nu il identifici ca atare, e prea mic si prea pufos, prea se confunda cu asternutul tau spalat cu un Coccolino ceva. Nuuuu, dar auzi un mieunat carait infundat. Asa ca sari ca ars si te mai ridici 5 cm deasupra saltelei.
Buuun. Si asta n-ar fi chiar o problema, esti invatat sa dormi cu pruncii proprii cam pe acelasi principiu. Buba e cu cei 3 purici care credeai ca au scapat in timpul procesului de deparazitare intensiva de la chiuveta din baie, cu apa calda si sampon de animalute (ca de aaaaia dorm lighioanele in casa, sunt prea mici sa le pui picaturi, prea mici sa stea in racorica dupa baie). Cei 3 de care vorbeam mai sus s-au transformat peste noapte intr-o legiune serioasa, hotarata sa te devoreze punct cu punct. Si la 65 kg si 1.68 ai suficiente puncte... Totusi e o parte buna si in treaba asta: pana dimineata am reusit sa sa ucid ca un specialist pana la ultima scama din pat si din pijamale!
Toate ca toate, ca pana pe la 3 jumate fu relativ calma atmosfera. Dar ca un facut, pe la ora aia toti pufosii pitici s-au hotarat ca e ora de vanatoare. Sa-mi baaaag... Atunci a inceput cu adevarat distractia! Fiecare din ei s-a specializat pe cate un domeniu de atac si insista ca un profesionist asupra zonei: unu' ma rontaie hotarat de o ureche (dupa ce initial incearca sa o inmoaie constiincios cu un smirghel ud) si e atat de dedicat incat reuseste sa gaseasca aceeasi ureche indiferent pe ce parte ma asez cu capul
Altul e chitit pe degete. Recunosc, atat de la maini cat si de la picioare, asta are dubla specializare. Ma gandeam ca daca incerc sa stau complet nemiscata nu imi vede carnaciorii ca pe niste potentiali soricei si sta potolit. Da' de undeee?! Practica e mama invataturii si trebuie sa invatam de mici, nu?
Ala alb cu urechi si codita negre banuiesc ca vrea sa devina stilist. S-a mutat permanent in parul meu cret si il scarmana cu o incrancenare fantatisca. Il molfaie din cand in cand usoooor si da-i cu gherutele! (Bine, asta imi cam place, de ce sa nu recunosc.)
Mau' mic e mai conservator. A facut o optiune si se tine de ea. El trebuie sa stea pe un picior. De-al meu! Fie ca sunt in picioare, pe scaun sau intinsa in pat el reuseste sa isi gaseasca un echilibru (destul de precar) pe laba piciorului meu. Si eu ma incapatanez sa fiu foarte atenta sa nu il dau jos, stau tapana pe cate posibil, pana cand constat ca mi-a amortit de tot piciorul. Si atunci nu-l mai simt. Pe mat. De unde si mieunatul infundat cand pun lejer celalalt picior peste el.
Ailalti doi au program de sarituri, sus-jos din pat; de cand au inceput sa manance si mancare solida cad ca niste ghiulele moi. De escaladat o fac usurel, cu ghearele. De preferinta pe spatele meu. Gol. Ca se ridica bluza asta, mama ei, ceva de groaza.
Asadar stam bine, N-am inchis un ochi. La 6 deja bantuiam pe afara (ce jumatate de luna frumoasa avem! si ce ceata! constat ca pe bune a venit toamna.) Deci cu prilejul recoltei de sezon azi livrez primul mat la noul camin, maine le mai fac o baie cu alta solutie anti purici - ne vedem daca vreti pe la 3 jumate, stau la laptop, ii las sa se joace cu urechile altcuiva. Si... nu vreti un mat? :)
In primul rand nu dormi - levitezi! Oriunde incerci sa asezi o mana, un picior, ceva... dai de cate un mat, dar nu il identifici ca atare, e prea mic si prea pufos, prea se confunda cu asternutul tau spalat cu un Coccolino ceva. Nuuuu, dar auzi un mieunat carait infundat. Asa ca sari ca ars si te mai ridici 5 cm deasupra saltelei.
Buuun. Si asta n-ar fi chiar o problema, esti invatat sa dormi cu pruncii proprii cam pe acelasi principiu. Buba e cu cei 3 purici care credeai ca au scapat in timpul procesului de deparazitare intensiva de la chiuveta din baie, cu apa calda si sampon de animalute (ca de aaaaia dorm lighioanele in casa, sunt prea mici sa le pui picaturi, prea mici sa stea in racorica dupa baie). Cei 3 de care vorbeam mai sus s-au transformat peste noapte intr-o legiune serioasa, hotarata sa te devoreze punct cu punct. Si la 65 kg si 1.68 ai suficiente puncte... Totusi e o parte buna si in treaba asta: pana dimineata am reusit sa sa ucid ca un specialist pana la ultima scama din pat si din pijamale!
Toate ca toate, ca pana pe la 3 jumate fu relativ calma atmosfera. Dar ca un facut, pe la ora aia toti pufosii pitici s-au hotarat ca e ora de vanatoare. Sa-mi baaaag... Atunci a inceput cu adevarat distractia! Fiecare din ei s-a specializat pe cate un domeniu de atac si insista ca un profesionist asupra zonei: unu' ma rontaie hotarat de o ureche (dupa ce initial incearca sa o inmoaie constiincios cu un smirghel ud) si e atat de dedicat incat reuseste sa gaseasca aceeasi ureche indiferent pe ce parte ma asez cu capul
Altul e chitit pe degete. Recunosc, atat de la maini cat si de la picioare, asta are dubla specializare. Ma gandeam ca daca incerc sa stau complet nemiscata nu imi vede carnaciorii ca pe niste potentiali soricei si sta potolit. Da' de undeee?! Practica e mama invataturii si trebuie sa invatam de mici, nu?
Ala alb cu urechi si codita negre banuiesc ca vrea sa devina stilist. S-a mutat permanent in parul meu cret si il scarmana cu o incrancenare fantatisca. Il molfaie din cand in cand usoooor si da-i cu gherutele! (Bine, asta imi cam place, de ce sa nu recunosc.)
Mau' mic e mai conservator. A facut o optiune si se tine de ea. El trebuie sa stea pe un picior. De-al meu! Fie ca sunt in picioare, pe scaun sau intinsa in pat el reuseste sa isi gaseasca un echilibru (destul de precar) pe laba piciorului meu. Si eu ma incapatanez sa fiu foarte atenta sa nu il dau jos, stau tapana pe cate posibil, pana cand constat ca mi-a amortit de tot piciorul. Si atunci nu-l mai simt. Pe mat. De unde si mieunatul infundat cand pun lejer celalalt picior peste el.
Ailalti doi au program de sarituri, sus-jos din pat; de cand au inceput sa manance si mancare solida cad ca niste ghiulele moi. De escaladat o fac usurel, cu ghearele. De preferinta pe spatele meu. Gol. Ca se ridica bluza asta, mama ei, ceva de groaza.
Asadar stam bine, N-am inchis un ochi. La 6 deja bantuiam pe afara (ce jumatate de luna frumoasa avem! si ce ceata! constat ca pe bune a venit toamna.) Deci cu prilejul recoltei de sezon azi livrez primul mat la noul camin, maine le mai fac o baie cu alta solutie anti purici - ne vedem daca vreti pe la 3 jumate, stau la laptop, ii las sa se joace cu urechile altcuiva. Si... nu vreti un mat? :)
marți, 30 august 2016
sâmbătă, 20 august 2016
marți, 9 august 2016
In companie dezirabila :)
Ma bucur sa ma regasesc in compania (scrisa) unor oameni care m-au inspirat si continua sa ma inspire. Multumesc Oana Racheleanu.
http://turismclub.ro/oraseni-mutati-la-sat-au-dat-chioscul-de-la-coltul-blocului-pe-ograda-plina-cu-animale/
vineri, 29 iulie 2016
duminică, 10 iulie 2016
miercuri, 6 iulie 2016
marți, 5 iulie 2016
luni, 4 iulie 2016
vineri, 1 iulie 2016
luni, 27 iunie 2016
Marea evadare...
A celor trei negri mititei. Pui mai tupeiști și mai hotărâți eu n-am vazut! Și cred că am și câine-cloșcă. Priceput și la mânat turmele de pui. Că m-a ajutat pe seară să-i strâng. Mă pot apuca lejer de crescut câini de stână și cocoși de luptă.
marți, 24 mai 2016
sâmbătă, 21 mai 2016
miercuri, 18 mai 2016
Șefa
Iar la vânătoare. Azi în meniu: graur (probabil)
. Era săraca Mașa să ia bataie, am crezut că mestecă la unul din puii noștri negri :)))).
marți, 17 mai 2016
vineri, 13 mai 2016
Aventuri prin salcâmi
Așadar... După cum spuneam, a venit vremea unor aventuri prin salcâmi.
Mai-mai să pierd timpul florilor amețitor de parfumate din motive de vacanțe la bunici, în inima Bucovinei si printre ploi de mai. Și pentru că ne-am organizat corespunzător, soțul și băiețelul meu mi-au prezentat sub formă de ofrandă sacul plin de ciorchini albi și albine și alte varii mișunătoare. Buuun... Și-o seară lungă și-o dimineață parcă și mai lungă dă-i și luptă la "dezciorchinare", mai eu, mai fi'miu, mai mândra de trei ani - un lighean cât Marea Neagră pentru un ceaun făcut parcă special ca să încapă în el și Hansel și Gretel deodată. Așa am ajuns la concluzia că nu există dulceață neasezonată cu dureri de spate!
Și cum eu nu știu sa fac gemuri și dulcețuri simplu, fără aventuri, după ce am spălat bine, în vreo două ape reci ca gheața florile, zic hai să sterilizez borcanele: prima tură, a doua tură, na că au rămas capacele; le bag si pe astea la cuptor, pun apă în tavă, prosop sub ele și mă duc să o grijesc pe cea mică. Bre, și cum fierbea dulceața pe foc, zice omu' meu: " Vezi că parcă miroase a ars, ia verifică, s-o fi prins!". Neee, n-are cum în super ceaunul ăla... Și zău nu s-a prins dulceața, deloc! Dar am făcut o mare inovație, prima friptură crocantă de capace de borcane! Așa că dă-i și umblă prin magazine (nu eu, omu'), descăpăcește toate borcanele din rezerve, ca să nu rămâi în plop (salcâm în situația dată)!
No, dar și cu capace variate a ieșit o dulceață de-mi stau toate patru mâțele în coadă, dulce, mai dulce ca mierea, numa' bună de odihnit pe o farfurioară alba cu floricele lângă un pahar cu apă rece-rece de la puț sau într-un gustos de clătită (nu îmi plac cele împachetate triunghi).
Vă aștept cu drag la câte un borcan-două (trei-patru pentru fani).
Mai-mai să pierd timpul florilor amețitor de parfumate din motive de vacanțe la bunici, în inima Bucovinei si printre ploi de mai. Și pentru că ne-am organizat corespunzător, soțul și băiețelul meu mi-au prezentat sub formă de ofrandă sacul plin de ciorchini albi și albine și alte varii mișunătoare. Buuun... Și-o seară lungă și-o dimineață parcă și mai lungă dă-i și luptă la "dezciorchinare", mai eu, mai fi'miu, mai mândra de trei ani - un lighean cât Marea Neagră pentru un ceaun făcut parcă special ca să încapă în el și Hansel și Gretel deodată. Așa am ajuns la concluzia că nu există dulceață neasezonată cu dureri de spate!
Și cum eu nu știu sa fac gemuri și dulcețuri simplu, fără aventuri, după ce am spălat bine, în vreo două ape reci ca gheața florile, zic hai să sterilizez borcanele: prima tură, a doua tură, na că au rămas capacele; le bag si pe astea la cuptor, pun apă în tavă, prosop sub ele și mă duc să o grijesc pe cea mică. Bre, și cum fierbea dulceața pe foc, zice omu' meu: " Vezi că parcă miroase a ars, ia verifică, s-o fi prins!". Neee, n-are cum în super ceaunul ăla... Și zău nu s-a prins dulceața, deloc! Dar am făcut o mare inovație, prima friptură crocantă de capace de borcane! Așa că dă-i și umblă prin magazine (nu eu, omu'), descăpăcește toate borcanele din rezerve, ca să nu rămâi în plop (salcâm în situația dată)!
No, dar și cu capace variate a ieșit o dulceață de-mi stau toate patru mâțele în coadă, dulce, mai dulce ca mierea, numa' bună de odihnit pe o farfurioară alba cu floricele lângă un pahar cu apă rece-rece de la puț sau într-un gustos de clătită (nu îmi plac cele împachetate triunghi).
Vă aștept cu drag la câte un borcan-două (trei-patru pentru fani).
sâmbătă, 7 mai 2016
Si-o rățucă bucovineancă
De la străbunica, pe lângă două puici. Am băgat-o la izolare, și-o cam lua de la dulăo-cocoșii noștri...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)