Depresii potentiale

Ma predispune la depresie vremea asta... Si doar pentru ca ma face sa gandesc. Ceea ce refuz cu incapatanare de o vreme buna. Daca ma pierd in visare si ganduri imi pierd si intreg elanul. Desi... de cele mai multe ori timpul asta mohorat si plangacios ma porneste navala in A FACE. Dar nu acum. Acum sunt imprastiata printre rationamente, sentimente, semiconcluzii si amintiri. Nimic nu pare sa se aseze asa cum ar trebui, desi n-am idee ce trebuie de fapt. Logic, nu? :) Incerc sa cern imbulzeala dintre neuroni si sa descopar ce vreau de fapt, ce imi doresc de la viata. Stiu sigur IMPREUNA, stiu sigur INTREGI. Restul se pierd intr-o ceata izvorata din pamantul cald din mintea mea si ploaia rece de afara. Unde si in ce fel? Unde imi voi gasi linistea si confortul si acel ACASA pe care multi il imaginam? Poate le voi gasi in curtea mea noua, in casa mea noua, in caminul nou ce incercam sa il construim cu dragoste si migala. Si imi fug gandurile catre acel proverbial PAHAR CU APA pe care parintii asteapta insetati sa il oferi cand or avea nevoie, parintii ce sunt la kilometri distanta si te asteapta sa iti faci cuib langa ei - si n-ai idee daca vrei sau nu sa fii acolo. Si apoi ajung mai departisor... si ma gandesc ce pahar si cu ce imi va fi oferit mie. Si de catre cine, pentru ca nu vreau sa oblig acolo unde nu vreau sa fiu obligata, pentru ca am dat nastere liberatii si nu datoriei... Unde incepe recunostinta din dragoste? Trebuie sa inceapa? Spaime de singuratate, spaime de necunoscut, le port cu mine pe sub norii astia pacatosi si nu stiu ce sa fac cu ele. Prezentul fuge bezmetic azi si lasa loc unui "ce va fi daca", atat de probabil/improbabil si intunecat si misterios... Se desfasoara totul in ochii mintii rapid, fara paragrafe, greu de deslusit, exact asa cum scriu. Cred ca am nevoie de lumina, de soare ! Sub valul asta s-a pitit intreg avantul, intreaga speranta, tot... Fugi, basma pacatoasa ! Fugi si ia cu tine bezna ! Sap adanc dupa zambet, dupa culoare si verde. Mult, mult verde de care sa ma agat de ca de o plapuma confortabila si sa simt din nou ca apartin si ca am rost... Cu fata cuibarita intre palme reci imi tin gandurile laolalta, cu ochii stransi, privind printre gene pandesc viitorul. Nu-l vad, dar il caut si de indata ce o s-o zaresc, ma voi ancora de luminita aceea pe care o banui a fi soarele...