Bătrâi bolnavi ce-și poartă umbra morții peste pragul Bisericii în seară rece ninsă de flori de martie, în ultim ceas, în căutarea unei mântuiri ce viața și firea nu au putut să le-o dea...
Goană târâș pe genunchi octogenari către un loc mai bun sub poala popii...
Cruci azvârlite pios către umeri și priviri ascuțite pe sub gene, îndreptate subtil-ostentativ către păcătosi asemenea lor...
Capete acoperite în falsă smerenie uneori...
Chicoteli în frigul ușii de la intrare, câte o conversație șoptită la telefon și câte un prunc modern ce tocmai își depășește recordul la mai stiu eu ce joc...
Șapte preoti, șapte îngenunchieri, capete și mânuțe mici și mari și gârbovite și muncite, întinse să-și primească picătura uleioasă a mirului spre iertare...
Și cu toate astea... fior și trăire și simțire și suflet...
În toată această diversitate, fiecare-și găsește un loc până la urmă...
RăspundețiȘtergere