C-asa-i la noi la tara...

Povesti de viata... destainuiri la ceas de seara in lumina unui foc de frunze moarte si gunoaie. "Va dau o floare." Si intra pe poarta cerand permisiune mai mult din ochi, se-aseaza obosita de drumul colbuit facut pe jos din satul vecin: "C-asa-i la noi la tara...". Un iz usor si nederanjant de tuica se impleste cu mirosul demential al crinilor ce mai poarta inca radacini ( o sa-i plantez - imi trece mie prin cap): Sa ii plantati ! se materializeaza involuntar gandul in vorba.
Povesti de viata cu drame, tragedii, bucurii, copil al omului, copil al altcuiva luat de suflet si crescut cu suflet, fuga de-acasa ("C-asa-i la noi la tara..."), Amnezie temporara luni de zile dupa cazatura din varful carutei de coceni, zambet impletit cu lacrimi insesizabile in coltul ochilor. Batista, nu servetele... "C-asa-i la noi la tara..."
Ma plec cu respect si fascinatie, imuna la gura lumii, dorindu-mi ca gura lumii sa nu doara in alte suflete mari, micite prin simplificare si reducere la clasica barfa in vorbele unora si altora. Cu fascinatie ma inclin si inaintea gurii lumii... ca duce povesti, deseneaza in vorbe drame, tragedii, iubiri, viata si nimicuri, toate ca un roman ce nu il poti lasa din mana, citindu-l din afara, ca pe orice carte si totusi lasandu-te prins in lumea sa.
C-asa-i la noi la tara...