Traieste-ti propria poveste !

Suna pompos, ca un slogan de multinationala in plin boom economic sau reclama la bere sau la asigurari, nu? Dar am ajuns la concluzia ca iluzia fericirii, a visului implinit ne-o cream singuri si viata e atat de frumoasa sau ticaloasa pe cat vrem sa o vedem. Fii propriul placebo, impune-ti sa traiesti acel vis frumos, pe sistemul "americanesc" - "I think I can" :)

Timp de ani am contemplat ideea mutarii de la bloc la casa, din Bucuresti undeva inafara lui, cu teama si ca pe un vis irealizabil. Irealizabil nu pentru ca nu as fi putut, ci pentru ca ma inspaimanta schimbarea. Orice argument, oricat de valid, puternic si incurajator in sprijinul acestui proiect se darama in fata fricii de necunoscut. Urasc sa imi mut cuibul, imi iubesc confortul, oricat de precar ar fi el intr-un apartament de cca 60 mp. Sa las vanzatoarea de la tutungerie, doamna de la ziare, tanti de la cafea, prietenii din parc alaturi de care imi petrec ore intregi zilnic, mai toti amicii si prietenii toti ciucure in zona in care locuiesc.

Insa acum 2 ani viata mea s-a rasturnat, s-a dat peste cap orice contor si a luat-o de la zero, efectiv. Acum 2 ani ne-am pierdut in mod brusc si zapacitor si ... nu stiu, nu pot descrie in cuvinte mai cum - baietelul in varsta de numai 3 ani. Si undeva s-a produs un declic in mine... Nu o sa va vorbesc de durere si de dor, orice parinte sau orice om intreg poate realiza devastarea... Insa asa am invatat ca viata trebuie traita fix asa cum o vrei, fara a duce povara dorintelor altora, fara a te lasa tarat intr-un vartej in care nu te regasesti, poate cu frica, dar cu o frica pe care o controlezi. Esti obligat fata de tine si fata de copiii tai daca ii ai sa faci exact ceea ce te ajuta sa te simti bine ! Cea mai buna metoda de a scapa de spaime si tenebre e sa te confrunti cu ele, sa le tii piept si sa le traiesti, ca sa dispara undeva in fundal.

Drept urmare, pentru prima oara in viata, in mod paradoxal am curaj si am incredere ! Am decis sa facem pasul, sa ne mutam la tara, aproape de Bucuresti, ce e drept, sa ne luam teren mare, sa ne apucam de renovat, construit, plantat si toata nebunia. Da, apartamentul e in curs de vanzare, casa e in curs de cumparare, se pare ca ne parasim cuibul din ultimii 14 ani, primul nostru camin. Ne luam cei 2 copii, lucrusoarele si plecam. Vom vedea ce va fi... Putem oricand sa facem hei-rup-ul inapoi :) - e mare lucru sa realizezi ca ireversibila e doar moartea, restul sunt ajustabile dupa cum iti doresti, oricat de complicat ar fi pana la urma. Spaimele... vin cu mine, dar undeva intr-un buzunar mic mic in spatele rucsacului.

Astept cu emotie si speranta nebunia turnarii de fundatii, tras de apa, fosa, curatat via, primul caine, primele gaini, prima roua (sau bruma) din noua noastra curte. N-am nici cea mai vaga idee daca ma voi adapta, daca imi va si place cand visul se va materializa, dar vad bucuria baietelului cel mare (9 ani) cand isi face planuri despre ce va face la curte, fericirea fetitei (1 an) cand vede catei, pisici, pasari si prind aripi. Cred ca le ofer exact ceea ce au nevoie. Vor avea timp si de betoane, cluburi, mall-uri si tot tacamul, dar acum vreau sa isi traiasca o copilarie de poveste, o copilarie uitatata de multi; constat ca azi viata la tara e un potential cosmar, ceva de evitat, ba o rusine chiar pentru multi, ideea de munca in curte e asociata cu saracia si un tip de sclavagism si decadere. Eu asta caut ! O reintoarcere la simplitate fara a renunta la confortul vietii moderne. O sa va mai povestesc ce visez si cum si o sa va spun si daca realitatea poate fi contorsionata sa corespunda imaginatiei. Asta incerc practic, un experiment :). Ai scenariul povestii fericite si il transformi in viata ta....