sâmbătă, 26 decembrie 2015

Sarbatori la tara

Nu, nu seamana cu cele din copilarie. Nici eu nu mai sunt cea care eram, nici sudul nu-i ca Buchenwald. Si totusi nici ca Bucurestiul. Jumari, slanini, carnati, caltabosi (ratati), porci pe altarul stomacului si al traditiei peste tot in sat. Miros de fum de soba, de afumatoare, de ultime gramezi de frunze moarte. Neata Los in ajunul Ajunului pe post de colind, cete de copii, covrigi de Buzau sau asemenea, mere, nuci, ocazionala para si uneori rarissima punga de sticksuri. Si-un leu, ratacit undeva intre traditie si modern.

Pomeni pe farfurii ce anul viitor cer etichete sa stii ce si unde returnezi, o prima intalnire cu turtele impartite in Ajun (paine, vin, zahar, nuca). Animale burdusite cu de toate, gaini practic rotunde si totusi mereu cersetoare (bantuind pe la un 3 dimineata prin curte, pe la usi, la lumina cvasi chioara a becului de la intrare), pisici si caini dornici de portia de iubire ratata in iuresul pregatirilor intotdeauna prea mari si prea obositoare.

Luna rece, luna mare atarnand deasupra curtii aproape curate si foc duduind in soba de teracota, caldura buna si intima in casa si dinti clantanind pe hol la o tigara in mirosul carnatilor atarnati ostentativ parca pe un vechi si altfel inutil suport de cadita de bebelusi. Afumatoare facuta in pripa in cinstea slaninilor si a carnosilor mai sus pomeniti, lemne taiate la ferastraul circular, miros de brad asa cum de ani n-am mai simtit.

Nu simt Craciun, simt bine, cald, acasa, familie, copii; cu portia corespunzatoare de calcare in picioare la cumparaturile ante-craciunesti, drumuri si trafic infernal - de unde si acest ACASA bun de dupa.

Soare ca de Paste, aer plin, rece dar nu prea, copii, sotron, tanti multe pe scaune, la colt, in soare, creta, asfalt, ceapa verde in ascensiune, scanduri uitate prin gradina, frunze moarte - covor intentionat, Roro scapat din lant si iertat de prizonierat o vreme, ca-i Sarbatoare. Foame perpetuua fara foame - as mai manca ceva dar nu intra, cozonaci, salata "buf" si sarmale (din carne cumparata, ca am uitat sa dezghetam bucata de Ghita menita lor), bilute de cocos si salam de biscuiti si somn de pranz ca un prunc ce-a alergat o zi prin primavara-iarna asta, culcat in soare si trezit buimac pe intuneric.

Craciun fericit - nu stiu a face altfel de urari.

luni, 21 decembrie 2015

Meniu de seara de decembrie

2 x buline Meteospasmyl
1 x paharel de 30 ml
1 x sticla (cu tuica) imbracata in panusi de porumb
1 x metru sorici

Somn.

joi, 10 decembrie 2015

Fauna - partial

Facandu-i poze lui Hans (& Co) - mandrul cocos rosu cu creasta semeata, m-am ales iar si cu un Misu pe umar si cu un Vuvuzel cersetor la picioare.

joi, 3 decembrie 2015

Cucuri!

Nu, nu am gresit, nu am uitat litere. Pur si simplu unul din cocosi devine barbat. Si cum e usor nesigur pe abilitatile lui de trompeta/vorbire, cu vocea in schimbare, i-a iesit un ragusit si sacadat "cu-cu-ri!"; asa, cu "i" scurt, rupt brusc si tremurat de restul urarii de sase jumate. Revin cu poze la lumina cu vajnicul temerar - numitul Hans.

vineri, 27 noiembrie 2015

De facut dimineata la curte

- Sa chicotesti amuzata cand o gaina se impiedica.
- Sa te distrezi de noua coafura o cocosului dupa ploaie.
- Sa fii in stare sa faci cafeaua si traseul prin ograda cu minim o mata in spinare.
- Sa fii pregatit sa iti ridici rapid pantalonii cand si motanul vrea sa se catere in acelasi loc.
- Sa stii cum sa calci cu ibricul fierbinte in mana si un caine ba printre picioarele tale, ba agatat efectiv de cate unul din ele.
- Sa ai la indemana pe langa halatul gros tip gospodina si o geaca de ploaie. Si sa reusesti sa faci balet printre lighioane iubitoare asa, incotosmanata ca un urs.
- Sa iti intre in obicei sa numeri gaini in fiecare dimineata.
- Sa iti asumi parerea vecinilor (daca nu ai gard inalt) cand te vad vorbind si razand cu menajeria.

joi, 5 noiembrie 2015

marți, 20 octombrie 2015

De prin curte, octombrie, marti

Macaua

Exces de zel - eu in actiune, fitness rural, 20 minute = 150 calorii = o portioara de ciulama in plus :))





miercuri, 14 octombrie 2015

Acel moment cand...

...stai pe tron cu mâța-n brațe (minim una, maxim doua; ce faceam ce aveam 5?!)
...iesi pe hol si vrei o geaca.
...galinaceele te intampina de dimineata cu un car-carrr si nu piu-piu (ciorba, oua?)
...mai vrei un ciorchine de struguri si e prea sus in bolta de vita (restu-s vin; la 100 l la iarna nu ma bem apa).
...alergi toata noaptea un purice (minim unul, maxim... cati ti-au dat blanoasele de mai sus).
...nu mai vrei cizme de piele, cu toc de 12 - ce botosi frumosi de cauciuc - imblaniti - au la magazin!
...in octombrie inca mai aduni cate ceva de prin gradina; ai uitat cum arata piata.
...ai asfalt si ti se pare mai ceva ca pasarela lui Oprescu!
...

miercuri, 7 octombrie 2015

Papa bun, ca la tara II

Porcu' pe grătar cu dulceață de usturoi și ardei iute. Mamaaaa! Jur ca grătarul n-a fost niciodată mai bun!

Papa bun, ca la tara I

Tagliatelle homemade cu sos de roșii și busuioc producție proprie. Pofticioșii mâna sus! smile emoticon

marți, 6 octombrie 2015

E cam toamna

Satul se culca in vag miros de frunze arse si ne trezim in fumul cetii apasatoare.
Puii arata a gaini, desi mai fac piu-piu, cu cate un carait adult pe ici pe colo.
Viile s-au dezbracat - eu as mai avea vreo 10 galeti (minim) in bolta, in scop de must aromat. Buni struguri anul asta, si dulci, si mari, si zemosi. Am vin, cred. Va spun cand e gata. Daca nu... am otet pentru urmatorii 10 ani.
"Lemne, lemne, hai la lemneeee...!" e unul din refrenurile preferate acum pe ulite. Il inlocuieste pë cel cu "pepeni"si "rosii".
Apropos de rosii, am pus la murat gogonele, in saramura. Gradina se goleste vazand cu ochii - nu ca ar fi fost tare plina din start. Deh, agricultori la ghici...
Nuci, multe nuci, batute deja pe campurile din jur, la noi in asteptare sa ne cada drept in poala. Zilnic o portie, atarnate in saculet in cui.
Catelul Vuvuzel da semne de barbatie, latra la tot ce misca si cred ca vrea sa se insoare.
Fara legatura cu toamna: Pisi Mic nu mai e, s-a dus in Imparatia Pisicilor Mici...
Hanorace, sosete, maieu, in unele dimineti inca un hanorac daca s-ar putea.
Avem asfalt pe alocuri. Adica pana la colt deocamdata, poate s-or invrednici sa ne viziteze si in fata portii. De ce or fi asfaltat peste gurile de canalizare nu stiu. Asadar si creta, role, biciclete, trotinete, julituri, contuzii; si ceva doamne in varsta terminate psihic: nu isi mai pot face somnul de frumusete, copiii ucid linistea :). Si mi-e drag sa-i vad asa.
Un visin s-a uscat, l-a ucis nucul de desupra-i. Il asteapta soba noastra. Soba care si-a cam intrat in drepturi. Cu copii mici simti nevoia. Si Doamne, cum miroase seara!
Fac planuri rapide pentru culturile de toamna; nici nu stiam cate poti semana in perioada asta. Nici locuitorii din zona nu prea stiu. Se rezuma la ceapa, usturoi si cate ceva marar de cules prin iarna. Am pus si eu, a iesit, trebuie in curand acoperit noaptea.
Trandafirii capatati de prin vecini dau semne ca vor sa traiasca. Sper sa-i tina bunele intentii.
Nu ma pot hotara intre lucerna in scop de ucidere a pirului si o cultura de usturoi. Vine vremea aratului, tractoarele deja zumzaie pe campuri.
Seminte n-am prea recoltat - putine. Ma mai asteapta vreo 2 dovlecei ce sper de data asta sa fi atins maturitatea.
Se raresc zilele in care se aduna "Tanti Multe"la colt - e treaba, e frig, e intuneric devreme.

Da, imi cam place viata la tara, cu toate greutatile si hopurile. Sa stai pe bancuta sub bolta de vita de vie, sa te bata soarele usor pe umar si un vanticel sa-ti fluture parul prins imprastiat, curatand usturoi marunt, aromat, crescut doar cu soare, ploaie si pamant....

miercuri, 30 septembrie 2015

Pierdut gaini. Si minti.

Am pierdut găinile. Le-am căutat toată curtea și gradina. Oarece panică. Nu m-am uitat și la decorațiunile de pe gardul improvizat. :))))


Provocarea Liebster Award

De ceva vreme ma screm sa gasesc momentul potrivit sa mi se adune minute libere si ganduri coerente sa raspund provocarii lansate de un suflet - ce a cunoscut (descopar acum) aceeasi durere si dragoste eterna ca si mine - pe blogul sau, Insemnarile unei femei. Se pare ca e un tip de leapsa printre bloggeri cu un nume destul de pompos - a carui insemnatate inca nu m-am straduit sa o dezleg: Liebster Award.

Regulile ”jocului” sunt simple:
- mulţumeşte persoanei care te-a nominalizat, scriind link-ul către blogul ei în postare;
- răspunde la toate întrebările primite;
- nominalizează 11 bloggeri care au sub 500 de followers;
- formulează 11 întrebări pentru cei nominalizaţi de tine (nu poţi nominaliza persoana care te-a nominalizat pe tine);
- trimite-le nominalizaţilor un link la postarea în care i-ai numit, să se informeze cum trebuie.

Asa ca imi iau si eu intrebarile in geanta si incerc sa le deznod, asa cum a facut si cea care m-a nominalizat (si ii multumesc) aici.

1. Ce ți se pare cel mai greu respectiv cel mai frumos la postura de mamă?
E cumplit de greu sa duci pe umeri responsabilitatea pentru soarta pruncilor tai. Tu esti doar cel ce ii duce catre propria lor viata, propriul lor destin si totusi cumva le tii viata in maini. Frumos? Totul e frumos! Partea asta nu o pot aseza in cuvinte.

2. Ce te deranjează/te-a deranjat cel mai tare la jumătatea ta în ceea ce privește creșterea copiilor?
Uneori el (dar si eu, evident) alege calea nepotrivita in educatia lor, metoda (potential) gresita. Si e dificil sa ii inteleg punctul de vedere si sa gasim calea corecta. Dar numai uneori si fara a avea certitudinea ca eu am dreptate. Doar viitorul ne poate spune daca am procedat bine au ba.

3. Care este cel mai special (prin unicitatea lui) moment din viața ta?
Sunt cateva momente si special inseamna mai mult decat frumos sau bun: venirea copiilor mei pe lume - plecarea copilului meu la Dumnezeu...

4. Care este cea mai amuzantă amintire din viața ta de mamă?
Fiecare copil mi-a oferit nenumarate momente memorabile. Nu pot sa iau doar unul s sa il punctez ca fiind "cel mai".

5. Câte ore dormi în medie pe noapte?
Suficiente. Chiar si atunci cand sunt putine, chiar si atunci cand ma plang.

6. Cum arată pentru tine o zi perfectă?
In familie, cu ceva picaturi de prieteni, un strugure, o gaina, un remi, hohote de ras, o bucatica de papa bun si senin in suflet.

7. Care este cartea preferată a copilului tău?
Probabil Jurnalul unui pusti. Desi nu ma incanta. ;)

8. După ce ai avut copil ce s-a schimbat în bine / în rău în viața ta?
Niciodata nu mi-am dorit cariera, faima, avere. M-am vazut mama. Si atunci raspunsul este evident.

9. Dacă ar fi să alegi doar unul din blogurile care le citești care ar fi acela?
Nu pot alege. Sunt... polivalenta :)). Sunt duala, Gemeni (habar n-am cat de relevanta e zodia, dar se pupa cu ceea ce ma caracterizeaza). Trec de la o stare la alta, de la o preferinta la alta si revin.

10. Care e locul cel mai frumos care l-ai văzut tu?
Probabil padurile Bucovinei imi vor ramane pana la capat in suflet. Si atmosfera de la lasarea noptii in preajma manastirii Putna. Fara a gasi neaparat ceva religios in asta.

11. Care este modul în care îți "încarci" bateriile cu răbdare?
Facand o binemeritata criza de nervi inainte.

Buba acum e sa gasesc eu 11 intrebari care sa nu fie de-a dreptul idioate. Nu mi-am facut criza de nervi sa am acum bateriile incarcate. Dar o sa incerc totusi, asumandu-mi si ridicolul. :))

1. Mai gasesti resurse sa privesti cerul si sa vezi mai mult decat nori sau soare?
2. Daca ar fi sa alegi un singur loc unde sa iti petreci tot restul vietii, care ar fi acela?
3. Sarmale la cuptor cu lemne sau salata de creveti la restaurant?
4. Poti numi trei prieteni adevarati (asa cum vezi tu prietenia) sau mai degraba ai o gasca de amici - cunostinte apropiate?
5. Daca ti s-ar oferi ocazia ti-ai schimba cariera sau ai incepe una acum?
6. Cainele si pisica: in casa sub plapuma la picioarele tale sau afara la pazit curtea si prins de soareci?
7. Cat pret pui pe sistemul de invatamant si alegerea unei institutii in care sa invete copiii tai?
8. Si sa nu uitam cliseul: daca ar fi sa o iei de la capat ce ai face diferit?
9. Numeste trei idei de afaceri pe care omul de rand ar putea sa le inceapa. Tu ce ai alge? Crezi ca te tin baierele sa o duci la capat?
10. Pur si simplu spune-mi cum vezi oamenii, umanitatea, omenirea.
11. Desi as vrea sa reiau intrebarea la care a raspuns cea care m-a provocat ("Daca l-ai intalni pe Dumnezeu ce i-ai spune?") incerc sa nu fiu total lipsita de originaliate. :) Asa ca te intreb - pentru ca ma tot plang ca nu am cu cine dezbate - Cum ti se pare treaba asta cu gasirea apei lichide pe Marte? Vezi mai departe de atat?

Oooook... Si acum sa imi caut nominalizatii. :) Aleator.

1. Simona
2. Ilinca
3. Elisa
4. Iuliana
5. GreenZoneLife
6. De la oras la tara
7. Irina
8. Silavaracald
9. Nelu Craciun
10. Corina
11.Ana lu' Manole

Si bonus... Balaura zic!

duminică, 2 august 2015

Când te muți la țară...

... să te aștepți la: păianjeni, pânzele lor, urechelnițe, furnici, viespi, albine, bondari, muște, țânțari, coropișnițe, diverși gândaci din specii total necunoscute ție, alte zburătoare și târâtoare tip OZN / SF, șoareci, gușteri, broaște, șerpi, purici, păduchi (de găină, dar și fani păr uman dacă ai noroc), rahați de câini, pisici, păsări etc și mirosul aferent de prin vecini, coțofene, vrăbii, rândunele, ciori, grauri (aviz celor ce suferă de fobii legate de pene), noroi, buruieni, praf, țepi, spini. Toate în curte, grădină, dar și în casă. Dacă nu ești adaptabil, dacă nu poți învăța să le iubești, tolerezi, gestionezi... viața la bloc e ideală.

Menajerie

Pisi mic doarme cu ta'su, puii sunt fresh de dimineața, cuțu ne așteaptă așa în prag, broasca pe care n-am reușit să o prindem aseară e încă pe hol. Mâța mare iară nu e, câinele bătrân e ca de obicei sub mașină, în  fața porții. Astept cu interes vizita mamă-pui din vecini, cățelușa Diana și mini ham.

joi, 23 iulie 2015

Si puiul piu...

Zice-se că nu trebuie să le punem nume și nici să-i tragem în poză. Așa ca am făcut poză la cușca făcută de soțul meu. :)

8 + 1 și cu Manole (cloșca) =10. Au și paznic bun. Care gândește cam  așa: "Noi nu mai mâncam azi?!"

O prima experiență. Iar.

Încă un vânãtor

Cam hoț el, dar la noi și câinii prind gușteri. Fie și din gură pisicilor. În pluuus ... Au apărut șoarecii. Prinși se mâțe.
Și mai avem și o frumoasă și prolifică invazie de purici. Am zis !