sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Reteta gem de macese in stilul personal

Ninge de ceasuri bune, asa, in bataie se joc si eu ma lupt cu gemul de macese si gem si eu si marai, pendulandu-ma ca un urs, cu gluga ba infundata pe cap, ba aruncata pe spinare, intre caldura uscata a casei si frigul ce musca tot mai rau de buricele degetelor in bucatarie. Si daca tot ma musca cineva... ce-mi mai lipseste? Doua perechi de gheare de mat fix pe derriere, infipte zdravan in incercarea de a se cocota pe undeva prin varful capului meu ca sa vada ce-i in ceaun. Nu e zi lasata de bunul Dumnezeu sa gatesc si sa nu ma escaladeze minim o felina. Maxim doua. Ca atatea am.

Da, creatia cere sacrificii, mi-e clar! Si memorie, se pare; ca am uitat sa aduc lamaie. Asadar sa purcedem iar in excursie prin mini viscol. Du-te, da jos sosonii, ia lamaia, pune sosonii, te-mpiedici artistic, cu miscari de balerina dezaxata de cainele vesnic cu chef de joaca si cu dintii afisati in semn de ranjet, scuturi piciorul drept, ca potaia are chef de... harjoneala, arunci cu ocazia asta si un soson la mama dracu' in zapada;  te apleci, recuperezi sosonul, scapi lamaia si scaparand printre dintii hliziti ca ai cainelui vorbe dulci ajungi in sfarsit in bucatarie. Si iti amintesti ca ai uitat sita, bineinteles.

Si ca sa nu pierd timpul cat fierb macesele, zic sa pun la foc si o fasole cu o coasta afumata din porcul de la Craciun, ceva demential, sa stea matu-n coada! Aromata subtil cu foi de dafin, cu fasole din alea cu bobul alb urias! Abia cand am dat sa pun in farfurie a descoperit sotul meu ca am facut fasole cu coasta fara coasta. Nuuu, n-am uitat sa o pun, ci am uitat de capac! Ghici cate mate indopate cu Ghita am acum??? Si cate mate planuiesc sa las fara coada mai sus mentionata?

Ca razbunare mi-am turnat un 30 de zama de corcoduse, limpede ca apa de izvor! Si continui cu ciuda sa trec prin sita afurisitele de macese, cu speranta ca in inca o ora oi termina. Macar acum nu ma mai deranjeaza mainile amortite si spatele intepenit, mi-e inca prea ciuda de pierderea prea timpurie a bucatii atat de frumos afumata!

Si pentru ca acum deja mi-ajunge si ma cheama asternuturile crem cu flori, las pe maine adaosul de scortisoara, zahar, lamaie, fiertul si pusul cu polonicul un pic cam prea mare in borcanele sterilizate cu grija in cuptor in scop de genocid al potentialilor germeni dubiosi.

vineri, 15 ianuarie 2016

La macese

Despartindu-ma cu greu de aroma cafelei si de caldura ca o plapuma de puf din casa, cu gandul la soba ce o voi regasi duduind sub dogoarea focului, ma indrept spre iesire. Ma uit cu ciuda la vremea mohorata, la norii apasatori ce ma asigura ca o sa ploua si-mi adresez cateva apelative interesante ca nu m-am mobilizat sa fac asta ieri, pe soarele ala aproape primavaratic. Asadar imi indes o caciula pe cap - obicei nou, de cand m-am mutat la curte, indes si prin buzunare manusile, telefonul, castile si vreo doua pungi de plastic (ca sigur daca iau una se rupe; cand o car si pe cea de rezerva nu se rupe nimic, evident), pe langa alte o gramada de chestii pe care nu stiu de ce le port dupa mine: gumite, servetele, bani,  vreo doua surprize de la oua Kinder si cateva ambalaje pe care nu stiu de ce nu le arunc. Si o iau la pas spre capatul satului simtind deja primii stropi razleti si un vant ce se impinge tot mai teapan in spinarea mea. Se vad in zare tufele tepoase de macese si ma echipez corespunzator: manusile pe maini, apoi manusile jos de pe maini ca am uitat sa imi pun castile si sa setez postul radio pe telefon, iar imi pun manusile si, in ritm de Buzdu si Morar si cu vantul in ceafa ma pregatesc de treaba.

Dupa vreo 15 minute de lupta acerba cu spinii ce ma trag ba de maneci, ba de piept, ba imi smulg caciula din cap, ajung la concluzia ca Buzdu si Morar n-au chef de cules si ma calca pe nervi. Asa ca scot castile, dau jos manusile, pun castile in buzunar, bag si manusile tot acolo si caut o tufa nu chiar asa inalta, ca m-am saturat sa tot constat ca imi lipsesc 2-3 cm. Mai fac cativa pasi, constat si ca am pierdut manusile, ma intorc. Ploaia ma sacaie, vantul imi vajaie acum pe sub gluga si cred ca ma latra niste caini.

Cu ciubotele pline de noroi si punga nesatisfacator de plina intorc drumul spre casa, de asta data in muzica de varii zburatoare si Cerberi ai nimanui, taraind din cand in cand cate un picior, cand pe o parte, cand pe alta, pe cate un petic razlet de zapada. Nu de alta, dar odata ajunsa in sat, asa, cu caciula pe o parte, cu gluga hlizita in vant, geaca sfasiata lejer pe alocuri si pamant clisos ca o pereche de labe de urs mi-e ca ma confunda cainii din sat cu vreun Yeti autohton.

Asadar maine fac gem de macese. Natural, cu fructe sanatoase culese cu sudoarea fruntii, cu atat mai valoroase si vitaminizante si energizante! Astept cu interes sezonul murelor!