luni, 24 martie 2014

Satul vazut si altfel

O privire prin ochii tulburi ai depresivului de primavara...

Universul Satului romanesc din sudul tarii – subiect de roman fantastico – declansator de depresii, subiect al unei potentiale balade pe langa care Miorita e  focar de speranta.

Intai de toate afli care sunt toti mortii din sat in ultima vreme, cu detalii picante ce te fac sa vizualizezi cu ochii mari si inima stransa jeturi de sange stropiti de la baza lantului drujbei in contact cu pielea delicata a stomacului, femei tinere de 70-80 ani, cazute in pragul usii in floarea varstei in timp ce omu’ se uita la telenovele cu gandul ca “vine ea acasa”, operatii de ochi nereusite, sora, soacra, vecinul, cumnata morti inainte de vreme, unii poate tocmai la piata cand vindeau arpacas…

Acel “Buna ziua” impartit cu generozitate pe ulita ascunde povesti intregi, romane, foiletoane pe care nici nu le banui la inceput; dar privind mai cu atentie ochii celui ce saluta, prinzand cu urechea nuante pe care nu te stiai in stare sa le prinzi, afli ura, invidia, barfa, reprosul, istoricul familiei dintr-un simplu” Las’ ca lucreaza barba’su si pentru ea!”.

Si chiar daca zarzarii infloriti mai aduc un zambet pe chipurile parca vesnic incruntate, impietrite intr-o grimasa dezaprobatoare, rasul copiilor si joaca lor inocenta sunt admonestate,  30 ani e o varsta prea inaintata pentru a adduce pe lume prunci (“Ce ti-a mai trebuit la varsta asta? Cum de te-ai mai apucat?” “Eu n-am mai vrut, am preferat sa ma duc la cusut si la colectiv, ca si barbata’miu zicea ca ce-mi trebuie sa sterg la cur copii…”). Catelul flocos si jucaus ce cauta o inima blanda de stapan nu stiu cum se face ca e dusmanul intregului sat, “Ca daca l-as fi prins i-as fi crapat capul, umbla lerla toata ziua si fura papuci din curti dupa ce se joaca cu ai mici!”.

Si vorba e vorba in sat, dar numai in teorie si doar uneori si pentru unii, ca daca negustoreasa de usturoi s-a cherchelit duminica in timp ce alegea arpacasul tre’ sa vii luni iar, sau mai bine marti, ca poate pana atunci se trezeste. Da’ e femeie instarita, are porti mari metalice legate zdravan in doua locuri cu lant gros si lacat chinezesc, ca baiatu’ ei e cioban aici, mai in sus, spre Dunare… Si usuroiul e… “na…. cat sa zic… hai ca ne intelegem noi… 7 lei. Bun? Ca eu in targ il dau cu 8, pe funie, ca eu numa’ asa il dau, da’ acu n-am timp sa-l vantur, sa-l aleg… Mai vii tu maine si vedem!”.

Miros de fum care intr-o zi ca asta te duce cu gandul doar la lene si saracie si delasare si nu-ti mai da voie sa ii vezi si pe ceilalti, oameni gospodari, cu capul pe umeri si cu zambetul in privire.

“Da’ ce v-o trebuit sa va apucati asa, de toate deodata?” De ce? De ce sa fie firesc sa muncesti, sa vrei  mai mult? “Copiii mei nici unul nu a muncit vreodata  la camp. S-or dus la servici, la oras, Ghita nu stie sa tina un tarnacop, o sapa in mana!” – spus cu mandrie in glas. Si le e bine asa, si au nepotii tableta si jucarie Gangam Style, dar mama – ce “inca mai face scoala, invata sa prinda un post mai bun” se spala la lighean, azi, ca uite, si asa sunt copiii astia la joaca. Azi, ca maine si poimaine si poate pana duminica urmatoare nu…

Si stai pe un damb in fundul gradinii, te uiti cu oaresce mandrie la primele tale straturi, numeri: morcovi, ceapa, patrunjel, marar, cartofi, sfecla, salata verde… si gandesti… si te adorm usor usor niste triluri parca din alta lume din corcodusii din dreapta ta si te gandesti: “da’ oare ce mi-or trebui atatea legume?” . Si stii de ce, stii ce vrei, stii ce iti doresti, dar “Ce v-oti fi apucat asa, de toate deodata?!”.

Si sapi adanc sa te regasesti sa iti amintesti de ce ai vrut sa te muti la tara, ce cautai de fapt, spre ce tindea inima ta cand ai pornit pe drumul asta. Si-apoi iti pui in cap sa cauti in satul ala si pe ceilalti; pe acei oameni care stii ca sunt dar nu stii unde se ascund. Si te cauti pe tine, ascunsa pe dupa vie, iti faci planul pentru numarul de gaini prognozat, pentru adancimea fundatiei, privesti cerul si nu te dai batut.

Doua lumi paralele, doua Universuri total diferite, unul parca inspirat intortocheat din celalalt, o imagine intoarsa si distorsionata a ceea ce ar fi putut sa fie, doua lumi ce se razboiesc in tine, intre care pendulezi, oscilezi si vibrezi cautand acea cale de mijloc ce te-ar face fericit.





6 comentarii:

  1. Pai doar pe cei lenesi si carcotasi ii vezi pe la porti sau pe ulita. Si ei aplica principiul "sa moara si capra vecinului". Ceilalti, gospodarii, nu au timp de uitat peste gard la vecinul sau sa stea la poarta si pe ulita si sa dea din gura. Ei au livezi, vii, case de renovat si "lighioi" in curte de ingrijit...
    Eu am noroc, in satul in care m-am mutat sunt doar 2 familii care au timp de stat cu coatele pe grad si de barfit (una locuieste chiar peste drum si cu siguranta nu am nevoie de sistem de alarma la casa - au vecinii grija si de casa si de curte) dar daca primesti "sfaturi" e clar ca se simt, ca fac comparatii din care nu ei sunt castigatori. Cu timpul, oamenii de acest gen se pierd in "fauna" locala obisnuiti sa fie ignorati de ceilalti...
    Iar mandria ca si-au trimis copii la scoli si nu stiu sa dea cu sapa o sa dispara incet, incet. E o "ramasita" a invataturilor marxist-leniniste....

    RăspundețiȘtergere
  2. N-as vrea sa fiu inteleasa gresit -in genere, nu de cineva anume :) - am ochi si pentru cei ce sunt altfel decat ce am descris mai sus, vad si gospodariile si munca si entuziasmul. Insa degradarea valorilor satului romanesc, a tot ceea ce tine de traditional e evidenta. Poate ca aici, in sud, are o legatura si cu apropierea asta de Bucuresti, cu visul comunist de a sta in confort la bloc. Probabil involuntar fac si o comparatie cu satele din ord, unde inca mai vezi traditii, mai vezi acea harnicie la care te-ai astepta intr-un sat. Eviden, nu peste tot, dar in proportie mai mare. In satul unde ne-am mutat e un amalgam de oameni si stiluri de viata, de la vila cu piscina la bordeiul ce se darama, o strut-o - camila la nivel de comunitate. Dar mai vad - deja - si o schimbare in bine in ceea ce priveste oamenii de cand ne tot mutam acolo :)). Copii vin din ce in ce mai frumos imbracati la noi, tot mai atenti la cum arata. Da, clar, o comparatie in mintea lor exista. Suntem oraseni, purtam ochelari de soare (bine, de vedere, dar sunt heliomati), avem musafiri la gratare si in acelasi timp iesim in camp la munca, lasam copiii sa se joace si sa se murdareasca, ba pe cel mare il mai punem si la treaba, e un contrast intre ceea ce facem si cum aratam. Stiu eu... poate reusim sa devenim si exemplu pozitiv pentru unii.

    In orice caz, trebuie sa descopar cum sa intru in contact si cu cei ca noi, stiu ca sunt oameni ce ne seamana ca stil de vioata si nazuinte. Le dau eu de urma, neaparat ! :)

    Ce m-a debusolat, ca am uitat sa spun, a fost si faptul ca nici Biserica nu mai e in viata lor ce a fost. Merg la Biserica, dar nu-i mai incanta slujbaInvierii spre exemplu: "Pai ce, mergi, iei Lumina si vii acasa". Iar noi, care nu suntem bisericosi de fel, abia asteptam sa mergem la Inviere la Biserica din sat, sa vedem cum e si acolo, sa ascultam ce se spune, ce se canta, ce se face... bine, si ce se barfeste, poti afla multe intr-un loc Sfant despre comunitate :)))

    RăspundețiȘtergere
  3. Uite ca eu fac treaba la gradina cu manusi speciale pentru gradinarit si ochelari de soare :) Manusile, pentru ca lucrez, in timpul saptaminii, cu publicul, si nu se cade sa am mainile patate, iar ochelarii pentru ca sunt de soare, dar cu dioptrie, ca-s mioapa si nu as vedea unde pun saminta :)))
    Eu zic sa nu cauti tu oamenii gospodari ci lasa-i pe ei sa vina la tine. Cand vor vedea ca nu esti genul "orasean lenes" te vor cauta ei.
    Noi primim sfaturi de gradinarit, le ascultam, zambim, multumim si facem cum credem noi. Oricum eu am un aer controlat de increzuta si, cu toate discutiile si zimbetele mele, ii oblig sa pastreze o oarecare distanta. Sunt convinsa ca ma barfesc, dar e ok. Imi convine si ma amuza, ma face sa ma simt bine :)))

    RăspundețiȘtergere
  4. Interesant punct de vedere si foarte corect. Se poate vedea clar, in toate zonele tarii, o delasare sau cum sa-i spun mai putin drastic, o impacare cu soarta. Principiul "lasa ma ca merge si asa" se cunoaste cel mai bine la sat.
    Entuziasmul si placerea de a face lucruri care sa-i aduca la nivelul de confort al oraseanului a stirbit din frumusetea traditiilor si obiceiurilor populare.
    Duminica nu ne imbracam in costume populare ca-i rusine, la biserica mergem la 4 ace doar sa-i barfim pe cei care vin imbracati mai modest, nu mai sarbatorim evenimentul ci intindem mese ca sa vada lumea ce instariti suntem iar, in ultima perioada nu mai tinem nici animale ca-i prea mult de munca si "aduce la butic gaini cu 8 lei pe kil".
    Traim cu adevarat vremuri tulburi, sistemul de valori a fost rasturnat si nu mai exista repere dupa care sa ne ghidam, pe scurt "totul ne pute".
    O primavara frumoasa si linistita va doresc.

    RăspundețiȘtergere
  5. eu n-am nici o treaba cu cei din sat.Nu tin sa-mi cunosc vecinii indeaproape, mai schimbam un ziua buna peste gard si cam atat.Oricum, majoritatea sunt oraseni, ,,venetici", nu prea avem localnici in zona :)). Recunosc ca nu sunt interesata de viata satului si mi se pare mai sanatos pentru psihicul meu sa ma tin cat mai departe de ea :).

    RăspundețiȘtergere

Mulțumesc!