vineri, 20 decembrie 2013

Va recomand: Jurnalul unei mame de inger de Ana Maria Huzum

Ieri am participat la Bookfest la lansarea cartii unei prietene dragi, un suflet de care ma leaga nemarginirea si dorul si iubirea... Alaturi de ea au fost si alti parinti de ingeri si oameni carora le pasa si care vor sa inteleaga mai mult. Prietena de suflet a atator parinti incercati, Bianca Brad - fondatoarea organzatiei E.M.M.A.- , a fost acolo pentru a spune cateva cuvinte si a o sustine pe Ana in acest moment si greu si frumos si dureros si plin de iubire si mutumesc Cerului ca mi-a fost dat sa intalnesc acesti oameni minunati atunci cand aveam mai multa nevoie, atunci cand credeam ca viata mea s-a incheiat. O parte din sufletele noastre au plecat cu ei si nu vom mai fi niciodata intregi, dar ne gasim putere nu doar in noi ci si in cei ce aleg sa ne fie aproape.

O carte pe care TREBUIE sa o cititi, parinti de ingeri ori nu... O carte ce spune viata, moartea, iubirea, sufletul, OMUL... Si o spune asa cum putini au curajul, puterea sau harul sa o faca. O spune sincer, deschis si cu toata trairea si dragostea si tot ce e uman jertfite Universului...

Later edit: Acum se poate comanda online: http://www.librariaeminescu.ro/isbn/973-757-932-4/Ana-Maria-Huzum__Jurnalul-unei-mame-de-inger










miercuri, 18 decembrie 2013

Hai si pe FB, sa fim in trend :)

Si pentru ca simt nevoia de a schimba impresii in timp real am creat un grup Facebook - se poarta, nu? :) - De la oras la tara - Bungee jumping urbano-rural :)

Va astept alaturi de mine la pierdut timpul - ca si tare mult avem :) aici: https://www.facebook.com/groups/181719322036069/

Invit toti orasenii mai mult sau mai putin convinsi, ce s-au mutat sau intentioneaza sa se mute la tara. Schimbam impresii, batm cuie, plantam rosi... vedem noi :)

joi, 12 decembrie 2013

Ce caut eu in viata mea? :)

Ma cam paste (terminologie atent aleasa, asa incat sa ramanem in tema rurala) un sentiment de dezradacinare si neapartenenta. Probabil mi se trage de la chirie, de la ideea de a nu fi "acasa" dupa atatia ani intr-un cuib al meu, clar, fara semne de intrebare. Stiu ca va urma o casa, o curte, o gradina - cu toate visele implinite ce deriva de aici. Insa pentru moment ma invart si ma sucesc, nelalocul meu. Desi sunt sociabila, ba chiar un pic exagerat de sociabila uneori, am fost atat de prinsa cu ce am de facut incat nu am reusit sa o cunosc decat pe vecina de deasupra; o data; ca apoi n-am mai apucat sa o vad. Si fara a fi cu nasul pe sus, fitoasa sau oricum m-ar cataloga oricine, am o nevoie cumplita si fizica de oameni cu care sa pot comunica. Nu-i vorba, prietenii vechi ma suna, ma viziteaza, Facebookul asta isi face treaba si el insa... parca nu-i suficient. Stiiiiu, totul tine de "bibilica" (nu scap ocazia de a continua cu tema sateasca:)) ), dar nu imi ajung doar visele cu ce va fi la primavara. Dar hai sa zicem ca e hormonal, ca e depresia de iarna, ca e ceva...

Chiar asa, lipsa oricarei emotii la aproapierea Craciunului tine oare de experientele prin care am trecut in viata, de mutarea asta sau pur si simplu de varsta? Doamne, pana acum niste ani Craciunul era feeric in mintea mea, chiar si atunci cand imi impuneam sa car sacose grele ce imi taiau mainile pe frig si noroi dinspre piata spre casa. O faceam exact in spiritul Sarbatorilor, sa le "simt" mai bine, desi sotul meu se ocupa de toate cumparaturile. Acum... am iesit pentru vreo jumatate de ora cu pruncii la o repriza de plimbare, in recunoastere in noul meu temporar sat-oras, identificat rapid, instinctiv, un magazin cu de toate de la turci si chinezi - buna ocazie de a da banii pe nimicuri tip bling bling de atarnat in pom sau prin casa si... nimic ! Nicio emotie, niciun feeling :). Iuliana I. sigur stie magazinul cu prostii (asa ii spunem eu si Andi) de la piata Crangasi, peste drum de sectia 20, la etaj. Aia era traditie de Craciun, neaparat mergeam pe acolo si ne dotam cu vreo instalatie de brad sau macar o fasie de beteala, alaturi de alte ace, brice si ... ce mai gaseam.
Am o banuiala ca in satul meu fara vaci (are vaci, dar are si sintagma asta o explicatie, o sa v-o spun odata) o sa uit de spiritul asta comercial al sarbatorilor si o sa il inlocuiesc cu altceva...

In alta ordine de idei, m-am documentat temeinic si telefonic despre cum se cultiva cartofii. De fiecare data cand vorbesc cu bunica mea imi mai vinde niste ponturi :). Prin urmare prasitul prin telefon e usor :), suprafata de 1-2 ari e stabilita sa imi ajunga cartofii pe iarna :)) si dimensiunea de "cat un ou, nici mai mari, nici mai mici"a cartofilor de samanta mi-a intrat bine in cap. Asa ca va fi vie - cartofi - livada. Am zis !


marți, 10 decembrie 2013

Din alte pasiuni

De cand am ramas insarcinata cu fetita mea dulce am dezvoltat si o pasiune (si un talent zic unii, eu sunt in dubii) pentru lucrul de mana. Asa ca, fara prea multe cuvinte, va invit pe www.lululand.eu si va arat cateva din preferatele mele. E reclama? Poate, dar am voie, nu? De fapt nu-i reclama, doar ma laud :))))





















sâmbătă, 7 decembrie 2013

NU de nevoie

Nu, nu de nevoie ne-am mutat, asa cum au inteles unii dintre cei din jurul nostru. Nu de nevoie, ci din dorinta, din visare, din placere. Pana si mama m-a intrebat daca fac asta pt ca nu ma ajung cu banii si daca scopul e sa renovez un pic si sa raman cu niste bani sa am cu ce trai. Nope. Cand am fost sa imi iau ramas bun de la mamaie de la 2, o doamna de vreo 95 ani, imi explica ca nu e nicio rusine sa fii sarac si viata la curte poate fi frumoasa chiar daca e grea :).

Eu cred ca astfel de mutari rar le fac cei cu dificultati financiare si mai degraba cei care le inteleg. Am remarcat ca marea majoritate a celor care au facut acest pas sunt oameni de nivel mediu si peste mediu, oameni educati, culti, cititi si chiar cu posibilitati financiare. Ok, nimeni nu da pe afara, dar putini sunt cei ce pricep ca daca ai fi in nevoie o astfel de mutare e poate solutia ideala. De ce sa fii domn de oras si sa nu stii ce mananci maine cand ai putea sa dezvolti o afacere la tara, oricat de mica, sa iti asiguri cam tot ceea ce ai nevoie? E loc... Si chiar daca in Romania toate merg de-a-ndoaselea, multe se pot face. Pana la urma am ajuns la concluzia ca nu America e tara tuturor posibilitatilor, ci Romanica noastra, asa corupta si lenesa cum e... Trebuie doar sa vrei, sa ai putina imaginatie si initiativa si dorinta de munca; pai da, ca fara munca oricum nu faci nimic...

Si realizez si eu acum, incet incet, cu toate indoielile si incertitudinile, ca de fapt le poti avea pe amandoua: si viata la tara si contact cu "civilizatia". De ce nu? Ca cica e scumpa benzina. Pai e. Dar daca trebuie sa traversezi Bucurestiul dintr-un capat in altul consumi poate mai mult decat daca trebuie sa parcurgi cei 20 km pana in oras. Si de la capat n-ai decat sa iei tramvaiul :). Dap, greu, complicat, dar frumos si plin de posibilitati. Poti dezvolta o afacere numai din iarba cosita. Idei sa ai! Faci sa zicem aranjamente de vara/toamna/iarna/primavara cu ce gasesti in fundul curtii. Cu perseverenta vei gasi si clienti pt asa ceva. Nu o sa uit niciodata, in vremea studentiei, cand lucram la o firma unde trebuia sa vindem lenjerii din usa in usa, una din legendele vanzarilor de acolo: cica un tip a facut pariu ca poate vinde o caramida. Si stiti ce? A reusit ! Cum? A sustinut ca are proprietati curative, a explicat vechea metoda babeasca de a pune caramida pe foc si apoi intr-un prosop si te incalzesti la sale, etc, etc si a vandut-o unei doamne centenare :)). Legenda sau nu, e clar ca se poate. Doar sa nu renunti, sa gasesti METODA.

Daca romanul si-ar folosi abilitatile, inventivitatea si... smecheria :)) (aia ce include si un dram de bun simt si educatie) , multe ar putea face...

Stati doar sa vedeti in timp ce idei avem noi; voi face orice sa le pun in practica ! Inovatie si talent :)).

vineri, 6 decembrie 2013

Cu un pas mai aproape

Cu un pas mai aproape si nu cu un picior in groapa cum incearca unii sa imi explice ca sunt. Si da, sunt tentata sa ii cred uneori. Ca-s si eu ca un fel de om...

Ne-am mutat cu chirie, la vreo 5 km de casuta. Sa fim aproape, sa incepem munca, mai intai cu demolatul, apoi construitul si gradinaritul. Stam tot la bloc - n-am gasit casa cu chirie cum as fi vrut - dar dimineata tot se aud cantad niste cocosi zelosi. Si mi-e drag... Inca despachetam, mutam, aranjam. E compromisul pe care l-am facut pentru a ne incadra in bani. Da, cu tot cu plata chiriei iesi mai bine decat daca ai construi in graba. asa ca trebuie sa rezistam macar 6-8 luni asa. Dar e bine.

Prietenii ne calca pragul cu drag deocamdata, distantele sunt mai mici in timp si km decat credeam eu si incerc sa ma adaptez. Lupt inca un pic cu acea depresie de separare; am plecat din apartament vineri seara, obosita, ravasita, nici nu m-am prins ce fac; m-am mutat fara sa fi vazut noul apartament inainte, am luat copiii si pisica si pestele si broasca si am plecat :). Cu ochii inchisi. Cumparaturile inca le mai facem din cand in cand la hypermarketul din fostul cartier :))) Daaa, puterea obisnuintei si asa, un dor, desi n-au trecut decat cateva zile de la mutare.

Sunt inca in transa, usor terifiata de ce fac si incerc sa imi regasesc emotia si visul, sunt acolo, in mine, stiu !

Si uite, acu' tre sa fug cu tot familionul in Mall, are fi-miu cantare (e vedeta, na :)) ), asadar se imbina minunat mirosul de fum de la sobele vecinilor cu tinuta eleganta de promenada :)). Ma duc sa ma fac doamna, dar cu gandul tot la cizmele mele de cauciuc ce ma asteapta pe veranda la casa pentr campania de primavar. Mi-a luat sotul meu seminte de marar si nu ai stiu ce verzituri, deci productia e in curs :)))

Intai de toate... multumiri !

Am reusit abia astazi sa verific blogul si comentariile, am fost prinsa cu mutarea, saci, cutii, pisici, copii si tot tacamul. Nu pt sa cred cat de multe persoane au avut un gand bun si o incurajare pentru noi si nici nu pot sa explic in cuvinte cata nevoie aveam acum de asta ! Multumesc ! Pentru ca sunt in criza de timp - vesnic :) o sa raspund aici intrearilor voastre si apoi si la comentarii, cand apuc, cum apuc. Nu e lipsa de respect, ci de vreme...

Ma intrebati cat teren e. 3.500 mp. Adica 35 de ari de munca :))) Copiii sunt mai mult decat incantati. fi-miu, al 9 ani, ma incurajeaza si imi explica zilnic cat de fericit e ca am ales sa ne mutam la tara; nici nu mi-as fi inchipuit sa ii placa ideea atat de mult. Inca nu vrea sa renunte la vechea scoala, abia de la anul e dispus. Nu-i nimic, merge si asa inca o jumatate de an; azi au ajuns acasa la 12.35, din Titulescu in cornetu, cu o oprire prin Brico !!! Deci nu e chiar asa complicat cum imi imaginam. Si va veni si transferul, dar nu vreau sa ul fortez. Oricum sunt fascinata de cat e el de fascinat :)).

Zona? E in sud, spre Alexanddria, la vreo 23 km de centrul Bucurestiului . Oameni gospodari pe aici, dar parca tot nu seamana cu ce stiu eu de la tara din Bucovina; dar s-ar putea sa fiu partinitoare, de acolo ma trag, acolo am copilarit :) Insa a luat sotul meu un domn politist la "ocazie" :)) si a aflat ca e o zona linsitita, fara scandaluri, fara probleme. Ceea ce e fantastic, asta imi doream.

Uuuf, am uitat ce m-ati mai intrebat. Dar va raspund, promit !